Celule epiteliale scuamoase în urină: ce înseamnă

Ultima actualizare în 26-08-09 de Mariana Felvinczi

Ai primit sumarul de urină și la „celule epiteliale scuamoase” apare o valoare mare, poate marcată. Vestea liniștitoare, spusă din prima frază: în marea majoritate a cazurilor, nu e vorba despre o boală, ci despre modul în care a fost recoltată proba.

Aceste celule provin de pe piele, din zona genitală externă sau, la femei, din vagin — nu din rinichi și nu din vezică. Prezența lor în număr mare înseamnă, de regulă, că proba a „adunat” celule din exterior în drumul ei spre recipient. E o problemă de tehnică de recoltare, nu de sănătate.

Nu e nici măcar o situație rară: studiile arată că până la 35% dintre probele de urină sunt contaminate în timpul recoltării. Practic, una din trei.

Ce înseamnă practic: dacă ai celule scuamoase multe, medicul îți va cere probabil o probă nouă, recoltată corect — nu pentru că e ceva în neregulă cu tine, ci pentru că rezultatele celorlalte analize din acea probă devin mai puțin fiabile. Secțiunea despre recoltarea corectă rezolvă problema în majoritatea cazurilor.

Pe scurt

• Celulele scuamoase vin din exterior — piele, uretră distală, vagin. Nu din rinichi.
• Un număr mare înseamnă contaminare, nu infecție și nu boală renală.
• Contaminarea nu e periculoasă, dar scade fiabilitatea celorlalte rezultate din aceeași probă.
• Recoltarea corectă rezolvă problema — tehnica „jetului mijlociu”, cu igienă prealabilă.
• Ce contează cu adevărat sunt ceilalți parametri: leucocite, nitriți, bacterii, hematii, proteine.

Cele trei tipuri de celule epiteliale

Așa cum explică și MedlinePlus, biblioteca medicală a Institutelor Naționale de Sănătate din SUA, sumarul de urină poate raporta trei tipuri de celule epiteliale, iar diferența dintre ele e esențială: spun de unde provine problema — sau dacă există vreo problemă.

Tabelul 1. Ce înseamnă fiecare tip

Ordinea importanței clinice e inversă față de frecvență: cele scuamoase sunt cele mai frecvente și cel mai puțin îngrijorătoare; cele renale sunt rare și cele mai relevante.

Diferența e ușor de reținut cu o imagine: gândește-te la traseul urinei ca la un tunel. Celulele renale vin de la capătul de sus — din rinichi, unde se produce urina. Cele tranziționale vin de pe pereții tunelului. Cele scuamoase vin de la ieșire, din exterior — deci nu au traversat sistemul, ci au fost „culese” la final.

Valorile: ce înseamnă cifra ta

Aici e nevoie de o precizare pe care referințele de urinaliză o confirmă: nu există un prag universal acceptat pentru celulele scuamoase. Laboratoarele raportează diferit — unele pe câmp microscopic (hpf sau lpf), altele pe microlitru — iar limitele variază între surse.

Tabelul 2. Repere orientative

Pragurile diferă între laboratoare și între surse. Folosește intervalul de referință de pe propriul buletin. Un studiu din 2022 a arătat că probele recoltate prin cateter nu depășesc practic niciodată 2 celule/hpf — un reper util pentru ce înseamnă „probă curată”.

Un reper util pentru ce înseamnă „probă curată”: un studiu care a comparat probele recoltate prin cateter cu cele obișnuite a arătat că probele prin cateter nu depășesc practic niciodată 2 celule pe câmp. Aplicând acest prag, acuratețea evaluării hematuriei microscopice a crescut de la 46% la 69%.

Un detaliu de context: celulele scuamoase sunt mai frecvente la femei — anatomia face contaminarea mai probabilă — și mai puțin frecvente la bărbați, la vârstnici și la persoanele cu indice de masă corporală mai mic.

Nuanța pe care puține articole o explică

Aici merită să fim precis, pentru că ideea răspândită e ușor greșită.

Se spune de obicei: „celulele scuamoase multe = cultură contaminată”. Studiile arată însă ceva mai subtil. O analiză publicată în Academic Emergency Medicine, pe zeci de mii de probe, a găsit că numărul de celule scuamoase e un predictor slab al contaminării culturii — cu o performanță statistică modestă.

Dar au găsit altceva, mai important: prezența lor scade fiabilitatea urinalizei pentru detectarea infecției. Concret, capacitatea testului de a prezice o bacteriurie reală s-a redus semnificativ în probele cu celule scuamoase multe — de la un raport de probabilitate de peste 6, în absența lor, la aproximativ 2,3 la peste 8 celule pe câmp.

Aceleași date, prezentate în Annals of Emergency Medicine, arată și că până la 35% dintre probele de urină sunt contaminate la recoltare — deci situația e regula, nu excepția.

Ce înseamnă asta în practică, pe înțelesul tuturor: celulele scuamoase nu îți spun sigur că proba e compromisă, dar te avertizează că nu te poți baza la fel de mult pe ceilalți parametri din acea probă. E ca o fotografie ușor neclară — poți ghici ce e în ea, dar nu poți jura.

De aceea conduita corectă nu e „ignoră rezultatul”, ci „interpretează-l cu prudență și, dacă decizia contează, repetă proba”. O analiză ulterioară pe 6.490 de probe a confirmat același tipar: acuratețea markerilor de infecție scade în prezența celulelor scuamoase.

Cum se recoltează corect proba

Aceasta e partea care rezolvă problema în majoritatea cazurilor. Tehnica se numește „jet mijlociu” sau midstream clean-catch, iar diferența pe care o face e mare.

1. Folosește prima urină de dimineață, dacă e posibil — e mai concentrată și mai relevantă pentru analiză.
2. Spală-te pe mâini înainte de recoltare.
3. Curăță zona genitală cu apă (nu cu dezinfectante puternice). La femei: din față spre spate, îndepărtând labiile. La bărbați: retrage prepuțul și curăță glandul.
4. Elimină primul jet în toaletă. E pasul cel mai important — primul jet spală uretra și antrenează exact celulele care contaminează proba.
5. Colectează jetul mijlociu direct în recipientul steril, fără să atingi interiorul recipientului sau capacul pe partea interioară.
6. Termină urinarea în toaletă și închide recipientul imediat.
7. Du proba la laborator în maximum o oră, sau păstreaz-o la frigider dacă întârzii. Urina lăsată la temperatura camerei permite multiplicarea bacteriilor și falsifică rezultatul.

Sfaturi suplimentare pentru femei: dacă ești la menstruație, amână recoltarea sau anunță laboratorul — sângele modifică rezultatele. Un tampon intern poate reduce contaminarea, dacă recoltarea nu poate fi amânată. Iar dacă probele îți ies contaminate în mod repetat, spune-i medicului — există și alternativa recoltării prin sondaj, folosită când e cu adevărat necesar.

Cinci situații tipice, explicate

Exemplele de mai jos sunt construite didactic, pentru a ilustra raționamentul. Nu sunt cazuri reale de pacienți și nu servesc la autodiagnostic.

Situația 1: multe celule scuamoase, restul aproape normal

Tabloul: femeie de 28 de ani, disurie ușoară. Celule scuamoase peste 50/hpf, leucocite 5–10/hpf, nitriți negativi, bacterii rare.

Interpretare: contaminare probabilă. Markerii de infecție sunt slabi, iar numărul mare de celule scuamoase sugerează că bacteriile și leucocitele detectate pot proveni tot din exterior. Conduita uzuală: repetarea probei cu tehnică corectă. Dacă a doua probă e curată și fără markeri de infecție, nu era o infecție urinară.

Situația 2: infecție clară, cu contaminare minimă

Tabloul: bărbat de 45 de ani, durere suprapubiană, febră mică. Leucocite peste 50/hpf, nitriți pozitivi, bacterii numeroase, celule scuamoase 2–5/hpf.

Interpretare: proba e curată, iar markerii de infecție sunt clari. Celulele scuamoase puține sunt normale, mai ales la bărbați. Diagnosticul de infecție urinară e susținut, iar tratamentul se stabilește în funcție de rezultatul uroculturii.

Situația 3: infecție probabilă, dar probă compromisă

Tabloul: femeie de 35 de ani, cu infecții urinare repetate. Leucocite 20–30/hpf, nitriți pozitivi, bacterii prezente, celule scuamoase peste 30/hpf.

Interpretare: situația cea mai delicată. Markerii sugerează infecție, dar contaminarea reduce încrederea în rezultat, iar urocultura poate arăta „floră mixtă” — semn tipic de probă contaminată. Conduita: repetarea probei, corect recoltată, plus urocultură. La infecții recurente, medicul poate recomanda și investigații suplimentare.

Situația 4: celule scuamoase multe, fără niciun marker de infecție

Tabloul: femeie la menopauză, cu usturime la urinare și uscăciune vaginală. Celule scuamoase 25–40/hpf, leucocite puține, fără bacterii, fără nitriți.

Interpretare: aici celulele scuamoase pot avea și o explicație în plus față de contaminare. După menopauză, scăderea estrogenului modifică mucoasa vaginală și uretrală, care se descuamează mai ușor — iar simptomele urinare pot veni din această atrofie, nu dintr-o infecție. E o cauză frecventă și tratabilă, adesea confundată cu infecțiile urinare repetate. Merită discutată cu medicul ginecolog.

Situația 5: celule renale, nu scuamoase

Tabloul: pacient cu durere lombară și febră. Celule renale tubulare peste 10/hpf, proteine prezente, hematii, celule scuamoase puține.

Interpretare: aici celulele scuamoase sunt irelevante. Ce contează sunt celulele renale, proteinele și hematiile — combinație care orientează spre o afectare renală, de exemplu o pielonefrită. E exemplul care arată de ce tipul celulelor contează mai mult decât numărul lor.

Ce se urmărește, de fapt, în sumarul de urină

Dacă celulele scuamoase sunt doar un indicator de calitate a probei, ce contează cu adevărat? Sintezele de laborator pun accentul pe următorii parametri:

• Leucocitele — prezența lor în număr mare (piurie) sugerează inflamație sau infecție.
• Nitriții — pozitivi indică bacterii care transformă nitrații în nitriți. Foarte specifici, dar nu foarte sensibili: pot fi negativi chiar în infecție.
• Esteraza leucocitară — marker indirect al prezenței leucocitelor.
• Bacteriile — vizibile la microscop; se confirmă prin urocultură.
• Hematiile — sângele în urină necesită întotdeauna explicație, chiar dacă e microscopic.
• Proteinele — prezența lor persistentă poate indica afectare renală.
• Glucoza — apare când glicemia depășește pragul renal; sugerează diabet nediagnosticat sau necontrolat.

Aceștia sunt parametrii pe care medicul îi citește în primul rând. Celulele scuamoase îi ajută doar să judece cât de mult să se încreadă în ei. Alte informații despre analizele uzuale găsești în secțiunea de teste și proceduri medicale.

Când celulele scuamoase nu sunt doar contaminare

Situațiile sunt rare, dar merită menționate corect.

• Atrofia vulvovaginală — după menopauză sau în alăptare, scăderea estrogenului face mucoasa mai fragilă și mai descuamativă. Poate explica atât celulele scuamoase, cât și simptomele urinare.
• Iritația uretrală — după contact sexual, după folosirea unor produse iritante, sau la purtătorii de sondă.
• Metaplazia scuamoasă — o modificare a mucoasei vezicale, care apare în iritații cronice. Rar, dar posibil.
• Celule scuamoase atipice — dacă la citologia urinară apar celule cu aspect anormal, nu doar numeroase, situația e complet diferită și necesită investigații. Dar aceasta e o observație de citologie, nu de sumar de urină obișnuit.

O clarificare necesară despre cancer: prezența celulelor scuamoase normale în urină, oricât de multe, nu sugerează cancer. Carcinomul scuamos al vezicii e rar și se manifestă altfel — prin hematurie (sânge în urină), durere persistentă și modificări citologice specifice. Numărul mare de celule scuamoase obișnuite pe un sumar de urină nu are legătură cu asta.

Ce faci după o probă contaminată

Pașii, în ordine:

• Nu intra în panică. O probă contaminată nu înseamnă că ești bolnav — înseamnă doar că trebuie repetată.
• Repetă recoltarea corect, urmând pașii descriși mai sus. Diferența dintre o probă contaminată și una curată ține aproape exclusiv de tehnică.
• Dacă ai simptome, spune-le medicului. Disuria, urinările frecvente, durerea suprapubiană sau febra schimbă interpretarea și pot justifica tratament chiar înainte de a doua probă.
• Cere urocultură dacă se suspectează infecție. E testul care identifică bacteria și sensibilitatea la antibiotice.
• Nu lua antibiotice pe baza unei probe contaminate. Bacteriile detectate pot proveni din exterior, iar tratamentul inutil contribuie la rezistența bacteriană.

O notă practică: multe dintre aceste analize se pot face gratuit, cu bilet de trimitere de la medicul de familie — detalii în ghidul despre analizele gratuite prin CNAS.

Când mergi la medic

Mai multe despre afecțiunile care pot da simptome urinare găsești în secțiunea despre boli urologice.

Programează un consult dacă ai: usturime sau durere la urinare; urinări frecvente și urgente; urină tulbure sau cu miros neplăcut persistent; durere suprapubiană; sânge în urină, chiar și în cantitate mică; sau infecții urinare repetate.

Prezintă-te de urgență dacă ai febră mare cu frisoane, durere în flanc sau lombară, greață și vărsături — pot semnala o infecție care a ajuns la rinichi (pielonefrită), care necesită tratament prompt.

Iar dacă ai sânge în urină, chiar fără alte simptome și chiar dacă apare o singură dată, cere evaluare. Hematuria are întotdeauna nevoie de o explicație — de la o infecție banală până la cauze care merită excluse.

Prevenția infecțiilor urinare: ce ajută și ce nu

Pentru că multe sumare de urină se fac tocmai din cauza simptomelor urinare, merită o secțiune despre ce funcționează.

Tabelul 3. Măsuri de prevenție — nivelul dovezilor

Niciuna dintre aceste măsuri nu înlocuiește antibioticul într-o infecție urinară confirmată. Infecțiile netratate pot urca spre rinichi.

Întrebări frecvente

Concluzie

Celulele epiteliale scuamoase sunt, probabil, parametrul care sperie cel mai des degeaba din tot sumarul de urină. Trei lucruri merită reținute.

Primul: nu sunt un semn de boală. Vin din exterior, nu din rinichi sau din vezică, iar numărul lor mare descrie calitatea probei, nu starea sănătății tale.

Al doilea: contează totuși. Nu pentru că indică o problemă, ci pentru că reduc încrederea în ceilalți parametri din aceeași probă — inclusiv în cei care ar confirma sau ar infirma o infecție.

Al treilea: soluția e la îndemână. Recoltarea cu jet mijlociu, cu igienă prealabilă și eliminarea primului jet, rezolvă problema în majoritatea cazurilor. E singurul parametru din analize pe care îl poți „îmbunătăți” tu, direct — nu prin dietă sau suplimente, ci prin tehnică.

Conținut cu scop informativ și educativ. Nu constituie sfat medical și nu înlocuiește consultul, diagnosticul sau tratamentul oferit de un medic. Interpretarea sumarului de urină aparține medicului, în context clinic, împreună cu simptomele și celelalte investigații. Situațiile clinice prezentate sunt exemple didactice, nu cazuri reale de pacienți. Nu luați antibiotice fără prescripție medicală și nu amânați consultul dacă aveți febră, durere lombară sau sânge în urină.